INCA UN MOTIV PENTRU A INCEPE GRADINITA VARA
MEDICII RECOMANDA ca înscrierea în colectivitate să se faca primăvara târziu sau chiar în sezonul cald, când incidența infecțiilor respiratorii e mai mică.
Cum evităm răcelile în colectivitate
Febră, tuse, nasuri care curg: răcelile sunt marele bau-bau al părinților atunci când copilul lor intră în colectivitate. “Dacă îl duc la grădi răcește imediat. Nu mai bine îl las la bunici până merge la școală, decât să stau în spitale cu el?” “Mi-a răcit de patru ori în toamna asta, a stat mai mult acasă, nu e periculos să îl trimit din nou la grădiniță?” “Copilul meu răcește în fiecare lună. Asta înseamnă că are imunitatea scăzută?” Pentru că majoritatea părinților pe care îi cunoaștem și-au pus cel puțin una din aceste întrebări, am întrebat-o pe Liliana Calapod, medic primar în pediatrie, dacă putem face ceva pentru a-i proteja pe micuții noștri de răcelile de sezon. De asemenea, ne-am propus să aflăm care este vârsta ideală pentru integrarea copiilor în colectivitate, din punctul de vedere al maturizării sistemului imunitar.
Când e mai bine să-l ducem pe cel mic la grădiniță? Există o vârstă potrivită din punctul de vedere al dezvoltării sistemului imunitar?
Există mai multe puncte de vedere pe care le putem urmări atunci când luăm o decizie atât de importantă precum integrarea celui mic în colectivitate:
– din punctul de vedere al celei mai potrivite vârste a imunității, ideal ar fi ca intrarea în colectivitate să se petreacă la vârsta de 3-4 ani, știut fiind faptul că sistemul imunitar se formează până pe la 4 ani și se desăvârșește funcțional până pe la 6-7 ani (motiv pentru care copiii de vârsta școlară nu mai răcesc așa de des ca preșcolarii);
-în funcție de nevoia de socializare a copilului: sunt copii care doresc mai devreme decât alții compania altor copii și trebuie să ținem cont de acest lucru.
Dacă cel mic răcește când merge la grădi, care sunt următorii pași pe care trebuie să îi facem?
Copilul trebuie păstrat acasă în perioada cu febră a răcelii, adică 1-3 zile, urmând ca ulterior să fie readmis în colectivitate, chiar dacă mai are semne de răceală – uneori o tuse poate ține 7-10 zile, însă fără ca cel mic să mai fie contagios. În niciun caz nu-l retragem sau nu-l ținem acasă exagerat de mult.
Cum îl pregătim pe cel mic pentru intrarea în colectivitate?
Dacă am fi aflat până acum formula magică care să ne salveze copiii de năsucuri curgătore și tuse măgărească, probabil că am fi scris acest text de pe o insula exotică unde banii nu mai sunt o problemă. Așa că fiecare dintre noi trebuie să găsească soluția potrivită pentru copilul lui atunci când îl pândesc răcelile.
Liliana Calapod, medic primar în pediatrie, ne asigură că o alimentație corectă îi poate proteja celui mic imunitatea.
Așadar nu există rețete miraculoase care să-l ferească pe cel mic de răceli…
Se știe că 90% din bolile copilului de grădiniță sunt virale și pentru ele nu există remedii specifice. Ceea ce putem face este să ne asigurăm că cel mic este într-o stare fizică bună și să nu neglijăm să-l pregătim și psihic, vorbindu-i pozitiv despre grădiniță și despre activitățile de acolo. Nu există rețete miraculoase pentru a-l feri de răceli. Este adevărat că aproape orice copil, aflat în primul sezon rece de colectivitate, va răci cel puțin bilunar, ceea ce nu înseamnă că are imunitate scăzută.
Ne puteți recomanda câteva alimente care să-l ajute pe cel mic să țină piept răcelilor mai bine?
Există o lunga listă de alimente pline de nutrienți și vitamine care întăresc organismul celui mic, printre care: lămâia, cătina, ghimbirul, hreanul, usturoiul, pătrunjelul, ceapa și nelipsita miere. Nu uitați de alimente bogate în fier, vitamina C, vitamina D, dar și Omega 3 (care se regăsește în semințe de in sau în pește).
Regimul alimentar este obligatoriu să fie echilibrat, bazat pe principii alimentare. O importanță deosebită se acordă însă, vitaminelor. Vitamina C se găsește în cantități adecvate în fructe și legume proaspete, alimente ce trebuie consumate zilnic. Vitaminele din grupul B se găsesc în cereale integrale, carne și derivate, ouă. Vitamina D se găsește în pește, ouă și ficat.
Exista o frică imensă a părinților care se gândesc că, dacă copilul a răcit imediat după intrarea la grădi, va răci mereu. E adevărat?
Nu e obligatoriu să răcească mereu. Așa cum spuneam mai sus, dacă frecvența răcelilor e de două ori pe lună în primul sezon rece al colectivității, înseamnă că se situează în parametri normali. De aceea, recomand ca, pentru copiii mai sensibili sau care au răcit des și care sunt încă acasă, înscrierea în colectivitate să se facă primăvara târziu sau chiar în sezonul cald, când incidența infecțiilor respiratorii e mai mică.